Cristian Chirteş a solicitat oficial, în plenul Camerei Deputaţilor, finalizarea, în regim de maximă urgenţă, a lucrărilor pe DN 15 Reghin – Tîrgu Mureş şi DN 15A Reghin – Sărăţel. În solicitarea adresată marţi, 9 aprilie 2013, deputatul mureşean a explicat faptul că modul în care s-au desfăşurat lucrările de modernizare a acestor tronsoane de drum de către firma Strabag este unul absolut inacceptabil şi că majoritatea şoferilor care tranzitează aceste porţiuni sunt profund nemulţumiţi de starea carosabilului, care provoacă distrugerea accelerată a vehiculelor. „Nu vreau să fiu obligat să le explic mureşenilor sau reghinenilor şi oamenilor de pe Valea Superioară a Mureşului că nu au altă soluţie decât înfiinţarea unei asociaţii a păgubiţilor şi să dea în judecată Statul şi societatea care modernizează DN 15”, a spus deputatul Cristian Chirteş, adresându-se Ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine. ”În prezent, a precizat parlamentarul mureşean, DN 15 Reghin – Tîrgu Mureş şi DN 15A Reghin – Sărăţel arată ca o arteră destinată transportoarelor blindate, iar nu unui trafic auto civilizat!”, a mai declarat Chirteș.
Chirteș cere finalizarea urgentă a lucrărilor la DN 15
Category: Stirile Punctul