În ultima vreme, nenumărate articole despre joc și rolul acestuia în educație au atras atenția asupra unor aspecte esențiale. Iată câteva motive pentru care specialiștii în educație vorbesc mereu despre importanța jocului în învățare.
Plictiseala este bună
În primul rând ar fi caracterul revelator al plictiselii. Dezbrăcată de tușele negative cu care încearcă să o împovăreze copiii, plictiseala este, în fapt, un timp al echilibrării și descoperirii de sine. Un timp în care nu trebuie să faci nimic, un timp în care ești tu cu tine, în care simți și te simți, te conectezi cu propria persoană, te racordezi la propriul eu. Te descoperi, te regăsești, te calibrezi. În al doilea rând, copiii se supun aceluiași mecanism în astfel de momente de ne-ocupare, ba mai mult chiar, își dezvoltă imaginația atunci când, din plictiseală, inventează jocuri, scenarii, povești.
Un boost pentru creativitate
Mai țineți minte vorba aceea „nevoia te învață“? Când se joacă, cei mici își imaginează tot felul de situații posibile, de lumi fantastice sau de povești minunate în care sunt super-eroi și au puteri nemărginite. În astfel de contexte, copiii trebuie să găsească rezolvări la cele mai provocatoare dileme, să creeze, să evalueze, să cântărească, să construiască și, per total, să alcătuiască o lume complexă, rod integral al imaginației lor. Astfel, într-un timp foarte scurt, copilul parcurge distanța dintre „mamă, mă plictisesc, nu am ce să fac“ la „mami, ia uite ce frumos am făcut!“, reușind să găsească în el însuși resurse nebănuite.
Sursa www.didactic.ro