- Proiectele de eficienţă energetică şi protejare a mediului înregistrate pe platforma energyglobe.ro vor fi evaluate de un juriu format din cinci experţi;
- Termenul limită pentru înscrierea în concursul aflat la cea de-a treia ediţie a fost prelungit de la 31 mai până la 15 iunie;
Zeci de proiecte şi iniţiative care propun soluţii la o serie de probleme aflate în centrul preocupărilor legate de eficienţa energetică şi protejarea mediului au fost înregistrate pe platforma energyglobe.ro până la termenul limită, 15 iunie. De la idei simple, dar cu o utilitate şi aplicabilitate largă, până la proiecte pline de ingeniozitate şi imaginaţie, cele mai multe dintre aplicaţiile înscrise au drept titulari persoane fizice din toate regiunile ţării. Propuneri interesante au venit şi de la diverse firme, municipalităţi, asociaţii şi instituţii de învăţământ superior.
Toate acestea vor fi evaluate, în perioada următoare, de către un juriu format din cinci experţi cu o vastă experienţă în sectorul energetic local şi internaţional: Zoltan Nagy-Bege (Vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, şef al Departamentului pentru Eficienţă Energetică din cadrul ANRE), Matthias Schmuderer (expert compania germană Enerbasics, specializată în consultanţă pentru sectorul energetic), Mihai Albulescu (prof.dr. ing. la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti), Ionuţ Purică (cercetător la Academia Română, Institutul de Prognoză Economică şi director executiv al Centrului de Consultanță Energetică și Ambientală), Silvia Vlăsceanu (doctor în energetică, membru al Consiliului Consultativ al ANRE și membru al Consiliului Economic și Social al României).
Cele cinci categorii din competiţie sunt: Companii, Municipalităţi, Do it yourself, Tineret şi Idei. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele iniţiative sau idei încă neimplementate.
După analizarea fiecărui proiect în parte, membrii juriului vor întocmi o listă scurtă cu cele mai bune trei proiecte în fiecare dintre cele cinci categorii, iar ulterior dintre acestea le vor alege pe cele care vor câștiga respectivele categorii. Departajarea se va realiza pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică. De asemenea, rolul juriului va fi să nominalizeze marele câştigător al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award de anul viitor.
Proiectele câștigătoare vor fi recompensate cu premii importante, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna septembrie la Bucureşti.
Partenerii instituţionali ai ediţiei 2018 a E.ON Energy Globe Award Romania sunt Universitatea Politehnică din Bucureşti – Facultatea de Energetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De asemenea, proiectul este susţinut de Ministerul Energiei.
Despre Energy Globe Award
Energy Globe Award (www.energyglobe.info) este cea mai importantă competiţie la nivel internaţional din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător. Cu o tradiţie de aproape două decenii, Energy Globe Award a fost creată de austriacul Wolfgang Neumann, iar în acest moment se desfășoară în circa 180 de ţări. În România, Energy Globe Award este organizată de către compania E.ON începând din anul 2016.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON, prezent în România din anul 2005, desfăşoară activităţi de distribuţie şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României. Compania de distribuţie din structura grupului operează o reţea de gaze naturale în lungime de circa 22.000 km, respectiv o reţea de energie electrică de peste 81.000 km şi deserveşte circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa locală, E.ON a investit circa 1,5 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 1,9 miliarde de euro.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.