Doi cineaşti americani, John Alexander şi JC Guest, câştigătorii premiului Emmy pentru documentarul „Little Satchmo”, participă la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST de la Târgu Mureş, care va avea loc perioada 30 septembrie – 6 octombrie.
„La cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST vin în România, printre alţi invitaţi speciali, cineaştii americani John Alexander şi JC Guest, care au câştigat un premiu Emmy anul trecut pentru documentarul lor ‘Little Satchmo’, realizat pentru PBS, despre fiica secretă a legendei jazz-ului, Louis Armstrong. Regizorul John Alexander a fost desemnat membru al juriului final pentru selecţiile oficiale din competiţia festivalului, iar JC Guest va susţine un masterclass despre cinematografia independentă internaţională. Cei doi cineaşti vor fi prezenţi pe toată durata festivalului”, a anunţat, miercuri, citat într-un comunicat de presă, preşedintele Asociaţiei Culturale SIMFEST, Ioan Ceauşescu.
Potrivit organizatorului SIMFEST, pe lângă „Little Satchmo”, Alexander şi Guest sunt cunoscuţi pentru regizarea şi producţia documentarului de lungmetraj multi-premiat „This Is Love”, cu Mick Fleetwood în rolul de producător executiv, despre eroul muzicii soul, Rudy Love.
De asemenea, cei doi sunt cunoscuţi şi pentru thrillerul cult „Bender”, despre prima familie de criminali în serie din America, cu actorul nominalizat la Oscar, Bruce Davison.
„Toate cele trei filme de lungmetraj realizate împreună de cei doi au avut succes la festivalurile de film şi sunt distribuite la nivel internaţional”, se mai precizează în comunicatul de presă. AGERPRES