Ciobanul care a anunțat că s-a întâlnit cu Emil Gânj a mințit pentru recompensa de 5.000 de euro
Ciobanul care a anunțat că s-a întâlnit cu Emil Gânj a mințit pentru recompensa de 5.000 de euro

Ciobanul care a anunțat că s-a întâlnit cu Emil Gânj a mințit pentru recompensa de 5.000 de euro

Un cioban care a susținut recent că suspectul l-a amenințat cu moartea a mințit pentru a obține recompensa de 5.000 de euro. După declarația lui, sute de polițiști și jandarmi s-au mobilizat în Bistrița-Năsăud și au verificat în zadar o pădure de aproape 100 de hectare.

Zilele trecute, forțe impresionante s-au mobilizat în județul Bistrița-Năsăud. Localnicii au primit un mesaj Ro-Alert prin care erau avertizați că există indicii potrivit cărora în zonă a fost văzut Emil Gânj și că NU trebuie să intre în contact cu el. Alerta a pornit de la un cioban care a sunat la 112 și a susținut că l-a pe fugar. Acesta era înarmat și i-ar fi cerut de mâncare.

Însă informațiile nu s-au confirmat, iar respectivul spune că nu s-ar fi întâlnit cu criminalul.

Între timp, cei de la Sindicatul Europol au reclamat lipsa unui plan concret de prindere a lui Gânj, lucru care a dus la epuizarea agenților implicați în operațiune.

Continuarea pe stirileprotv.ro