Avocatul Ciprian Dobre a câştigat, sâmbătă, la o diferenţă de trei, voturi preşedinţia organizaţiei Mureş a Partidului Naţional Liberal, în faţa liderului actual al filialei, senatorul Cristian Chirteş.
Astfel în urma numărării celor 528 de voturi, Ciprian Dobre a obţinut 259 de voturi, Cristian Chirteş a fost votat de 256 delegaţi, iar 13 sufragii au fost anulate.
Noul lider al PNL Mureş, Ciprian Dobre, a arătat că diferenţa de doar trei voturi care l-au separat de Cristian Chirteş dovedeşte că organizaţia judeţeană e foarte puternică.
„Ne-am dat seama cât de puternică este filiala Mureş a PNL. S-a făcut o diferenţă de trei voturi. Atribui această diferenţă de trei voturi dumneavoastră, care sunteţi cei care aţi câştigat, astăzi, filiala Mureş, fiecare organizaţiei, fiecare membru al PNL. Fiecare este câştigătorul alegerilor de astăzi. Mulţi dintre colegi ne-au spus amândurora că, după alegeri, vrem să rămânem uniţi. Prin aplauzele dumneavoastră şi prin diferenţa de voturi foarte mică de voturi, cele pe care i le-aţi dat lui Cristi şi celui care vă vorbeşte, aţi demonstrat că suntem deja un partid puternic, o forţă politică în judeţul Mureş. Şi cred că astăzi am câştigat o forţă în care primarii vor fi vârfuri de lance, iar Cristi şi cu mine vom fi antemergătorii care vom deschide judeţul Mureş, care vom face posibil ca toate bătăliile electorale din 2024 să le câştigăm”, a declarat Ciprian Dobre.
Fostul lider al PNL Mureş, Cristian Chirteş, a afirmat, la rândul său, că tot ce contează acum este ca organizaţia să rămână unită.
„Ciprian Dobre, felicitări! Asta înseamnă competiţia adevărată, asta înseamnă Partidul Naţional Liberal. Din 1999 am dus multe împreună, am şi câştigat, am şi pierdut, contează să rămânem mai departe uniţi. Voi rămâne alături de orice echipă va ieşi în această după amiază. A fost un festival al democraţiei”, a declarat Cristian Chirteş.
Pentru susţinerea celor doi candidaţi, la Târgu Mureş s-au deplasat premierul Florin Cîţu, care l-a susţinut pe Ciprian Dobre, şi liderul PNL, Ludovic Orban, care l-a susţinut pe Cristian Chirteş. AGERPRES
Echipa PNL Mureș, care formează noul Birou Politic Județean, a fost validată prin vot la alegerile de sâmbătă, 7 august.
PREȘEDINTE:
Ciprian DOBRE
PRIM-VICEPREȘEDINȚI:
Mara TOGĂNEL
Horațiu SUCIU
VICEPREȘEDINȚI:
Sorin MEGHEȘAN
Alexandru GYORGY
Ionuț BUDIAN
Constantin FISCU
Alin COMAN
Ciprian BELEAN
Ovidiu GEORGESCU
Horea ȘARLEA
MEMBRI:
Marius BACIU
Dan BÂNDEA
Marius CERGHIZAN
Nicolae BUMB
Theodora BENEDEK
Mircea TODORAN
Victor PRODAN
Ionuț CENGHER
Alexandru SÂNPETREAN
Sorin PĂDUREAN
Dan IERNUȚAN
Ioan MOCEAN
Alexandru MĂGHERAN
Doru CĂTANĂ
Alexandru LUPA
TREZORIER: Mircea MARIȘ