Şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş, Bogdan Machedon, a declarat miercuri presei că cetăţenii au început ”să prindă curaj” pentru a reclama faptele de corupţie săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne, de la începutul anului în curs fiind depuse circa 20 de sesizări.
”Direcţia Generală Anticorupţie nu îşi desfăşoară activitatea numai pe linia prevenirii faptelor de corupţie în rândul personalului MAI, ci încercăm să conştientizăm cetăţenii în acest sens. În cursul anului curent, s-a constatat o creştere a numărului de sesizări din partea cetăţenilor vizavi de fapte de corupţie. Dacă în anii anteriori aveam în jur de 13-14 sesizări, anul acesta am avut în jur de 20 de sesizări din partea cetăţenilor şi constatăm o creştere a încrederii cetăţenilor în aceste instituţii publice. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost identificate cele mai multe riscuri şi vulnerabilităţi la acele instituţii care au contact direct cu cetăţeanul, iar aici ne referim la Poliţia Rutieră, Serviciul Paşapoarte, Serviciul Permise şi Înmatriculare Autovehicule, precum şi alte instituţii care au legătură directă cu cetăţeanul”, a spus comisarul şef de poliţie Machedon.
În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Mureş, de miercuri, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş a prezentat Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020, adoptată în luna august, care are ca scop creşterea integrităţii funcţionarilor publici şi a încrederii cetăţenilor în instituţiile publice.
”Din punctul meu de vedere, această strategie este necesară, având în vedere şi experienţa strategiilor anterioare (2012-2015). Este o cerinţă atât a Uniunii Europene, cât şi a Guvernului pentru a creşte integritatea funcţionarilor publici şi încrederea cetăţenilor în instituţiile publice. De asemenea, Direcţia Generală Anticorupţie, ca structură specializată de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne, a instituit o serie de reguli la nivelul unităţilor Ministerului de Interne cu privire la anumite metodologii privind identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor specifice structurilor Ministerului Afacerilor Interne”, a spus Bogdan Machedon.
Conform acestuia, în 2016 la Direcţia Generală Anticorupţie au fost înregistrate nouă sesizări primite de la funcţionari ai Ministerului Afacerilor Interne.
”În cursul anului 2016, au fost identificate o serie de situaţii în care funcţionari ai Ministerului Afacerilor Interne au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie vizavi de cetăţeni care le-au oferit sume de bani pentru a-şi încălca dispoziţiile legale şi a nu aplica măsurile prevăzute de lege, aceste cazuri fiind în număr de 9, în creştere faţă de anii anteriori, ceea ce rezultă că activităţile de prevenire desfăşurate la nivelul Ministerului de Interne îşi ating scopul, astfel că rezultatele se văd exact în aceste situaţii”, a precizat şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş. AGERPRES