Săptămânalul de Mureş şi Harghita a ajuns pe tarabe. Pe prima pagină puteţi citi despre Superficialitate sau sport naţional, opinia subsemnatei despre câte ceva din seria „Lascămereşaşa”.
Pagina 2 aduce o analiză a telenovelei ce tinde să depăşească cel mai longeviv serial „Young and restless” fără să-i dăm de capăt, pentru că „Situaţia Liceului Teologic Romano-Catolic rămâne incertă”.
Punctul Alb au primit toate instituţiile publice şi private care s-au implicat în evenimente ce au marcat 158 de ani de la Mica Unire.
Punctul Negru? Aflaţi în pagina 2.
Despre chiria sălilor de sport politicienii mureşeni vorbesc în exclusivitate pentru PUNCTUL. Detalii semnate de Titi Dălălău în paginile 3 şi 4.
De la Reghin transmite Imola Grama. Casa de Cultură „Eugen Nicoară” a marcat cu fast ziua Unirii. Holocaustul va fi comemorat în 31 ianuarie la Bibiloteca Municipală Reghin. Detalii în pagina 6.
De la Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca transmite dr. ing. Andrei Cecklan, manager energetic urban Centrul de Resurse pentru Eficienţă Energetică şi Schimbări Climatice-CREESC, despre „câteva oportunităţi de dezvoltare prin energie durabilă pentru comunităţile urbane Luduş şi Iernut. Detalii în pagina 7.
Asociaţia Curtea Veche donează alte 2000 de cărţi în prezenţa principelui Radu al României, de data asta în Sânnicolau Mare şi Pecica. Detalii în pagina 8.
Din pagina de actualitate aflăm despre plecarea echipei de fotbal ASA Târgu Mureş în cantonament în Antalya, Turcia şi centura Tîrgu Mureş şi despre Calea Ferată Sighişoara în bugetul pe anul în curs. Detalii în pagina 9.
De la Sighişoara transmite Cristina Vancea. Balul Lions, şedinţă CL interesantă, manifestări dedicate zilei de 24 ianuarie şi o lansare de carte la Bibiloteca municipală „Zaharia Boiu”. Detalii în pagina 10.
De la Târnăveni transmite Mircea Barbu. Pe lângă un apel pentru salvarea lui Dragoş, băiatul de 13 ani diagnosticat cu leucemie, puteţi citi despre problemele grave de la Şcoala Gimnazială „Vasile Moldovan”. Detalii în pagina 11.
Pagina de Harghita aduce ştiri despre soluţia pentru orfani: munca peste hotare, despre scurtcircuitul electric ce a cauzat un incendiu în care au ars în jur de 4000 de viori săptămâna trecută. detalii în pagina 13.
Cei care doresc să-şi achiziţioneze terenuri, case ori apartamente scoase la licitaţie de executorii judecătoreşti au la dispoziţie anunţurile acestora în paginile 14 şi 15.
Nu lipsesc nici anunţurile publicitare pe care le veţi descoperi răsfoind săptămânalul.
Lectură plăcută!
EM