Campioana en-titre la futsal, City’us Tîrgu-Mureş, s-a calificat luni seara, pentru a 5-a oară consecutiv, în finala Campionatului Naţional. După un meci spectacol, gustat din plin de publicul prezent în Sala Sporturilor, City’us a câştigat cu 8-3 în faţa celor de la FK Od. Secuiesc şi a rezolvat ecuaţia calificării după doar 2 jocuri.
Victoria de la Odorheiu Secuiesc din urmă cu săptămână, 10-4, anunţa un joc de totul sau nimic pentru oaspeţi, care nu aveau decât şansa victoriei. Partida începe bine pentru City’us, Mimi Stoica deschizând scorul în chiar primul minut de joc. La fel ca şi la Od. Secuiesc a urmat o perioadă de cădere pentru formaţia noastră, harghitenii punctând de 3 ori prin Szecsi, minutul 2 şi Szocs, minutele 3 şi 6.
City’us a început cursa de urmărire, pressing-ul din jumătatea adversă forţându-i pe oaspeţi să greşească destul de mult. Al-Ioani înscrie de 2 ori în minutele 9 şi 16, prima dată din apropiere, în urma unei combinaţii de efect, a doua oară cu un şut de la aproximativ 12 metri, printre picioarele portarului Klein. La pauză tîrgumureşenii intră în avantaj prin golul lui Gherman, şut plasat la colţul din stânga, cu 3 minute înainte de sirenă.
Repriza secundă a fost la discreţia campionilor. 4 goluri şi alte ratări importante, faţă de câteva firave acţiuni de atac ale celor din Odorhei. Csoma Ferenc în minutele 25 şi 33, Tibi Moldovan, minutul 31 şi Gherman în minutul 34 au închis tabela la 8-3 pentru City’us.
Victorie şi calificare în finală ! Pentru al 5-lea sezon la rând, City’us va lupta cu trofeul pe masă.
Adversarul din ultimul act va fi stabilit, mai mult ca sigur, după partida de marţi, dintre Autobergamo Deva şi Spicom Sf. Gheorghe. Devenii mai au nevoie de o victorie, după succesul cu 8-2 de săptămâna trecută, din deplasare.
(Postat de EM)