Stirile Punctul

CJ dezbate joi finanțarea Aeroportului Transilvania cu un ajutor de până la 10 milioane de lei 

Consiliul Județean Mureș va supune dezbaterii în ședința de joi, 19 martie, un proiect de hotărâre privind aprobarea unui ajutor individual pentru susținerea activității de exploatare aeronautică a Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania – Târgu Mureș”. Valoarea maximă a sprijinului financiar propus este de 9,999 milioane lei, în limita bugetului disponibil al județului pentru anul 2026.

Regia Autonomă „Aeroportul Transilvania – Târgu Mureș”, funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Mureș, activitatea sa fiind finanțată atât din venituri proprii, cât și din transferuri din bugetul județean. Propunerea de instituire a procedurii de ajutor de exploatare a fost aprobată în prealabil de Consiliul de Administrație al Regiei printr-o hotărâre adoptată în ianuarie 2026.

Scopul declarat al mecanismului este asigurarea fondurilor necesare întreținerii infrastructurii aeroportuare și furnizării serviciilor aeroportuare, în conformitate cu prevederile regulamentului european privind ajutoarele de stat compatibile cu piața internă.

Un element important al proiectului privește încadrarea în pragurile de trafic prevăzute de reglementările europene. Traficul mediu anual al aeroportului, calculat pe baza ultimelor două exerciții financiare, este de 183.288 de pasageri, 213.312 în 2024 și 153.264 în 2025. Pentru anul 2026, Regia estimează un trafic de 195.000 de pasageri, sub pragul de 200.000 prevăzut de Regulamentul UE nr. 651/2014. Această încadrare scutește măsura de ajutor de obligația de notificare către Comisia Europeană, însă procedura urmează să fie transmisă Consiliului Concurenței în vederea avizării, conform legislației naționale în domeniul ajutorului de stat.