Consiliul Județean Mureș a aprobat astăzi o serie de modificări la calendarul evenimentelor culturale și sportive programate pentru această toamnă. Printre cele mai semnificative schimbări se numără reprogramarea mai multor evenimente. Astfel, Festivalul Câmpiei Transilvane, organizat de Asociația Culturală „Ardeleanca”, se va desfășura pe 5 octombrie, în loc de luna septembrie, din cauza indisponibilității artiștilor și a programului sălii de spectacole din Comuna Râciu.
De asemenea, evenimentul Asociației Leader Parteneriat Mureșean a fost mutat din perioada iunie-august pentru 4-5 octombrie 2025, în timp ce Finala Campionatului Național de Seniori la box, organizată de Clubul Sportiv Ring Box, va avea loc între 8-12 decembrie, în loc de 26-30 noiembrie.
O modificare importantă privește și evenimentul „Mureș Social Forum”, care își schimbă denumirea în „Solidaris Social Forum” și va avea loc pe 29 septembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureș, cu utilizarea gratuită a Sălii Mari și Sălii Mici.
Parteneriate noi
Consilierii au aprobat și trei noi parteneriate, beneficiind de o economie de 45.000 de lei care poate fi redistribuită. Asociația Visit Mureș Egyesület va organiza evenimentul „Nectaria ediția 2025” pe 18-19 octombrie, un concurs de miere și târg de produse apicole, cu gala de premiere programată pe 18 octombrie la Palatul Culturii.
Federația Română de Automobilism Sportiv va desfășura pe raza județului Mureș etapele 4 și 5 din Campionatul Național „Rally Start România Pitorească – Trofeul Saschiz” pe 11-12 octombrie, cu un sprijin financiar de 40.000 de lei.
În plus, Universitatea de Medicină „George Emil Palade” va organiza Conferința Internațională „New World Order” pe 30 octombrie, primind un sprijin de 5.000 de lei din partea Consiliului Județean.
Aceste modificări și completări au fost justificate prin necesitatea adaptării la circumstanțele obiective întâmpinate de organizatori și prin oportunitatea de a sprijini noi inițiative culturale de interes județean.