Astăzi, în cadrul unei ședințe ordinare, consilierii județeni au adoptat două proiecte de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene. Primul se referă la aprobarea documentației tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici ai investiției „Asfaltare acostamente pe DJ135 Târgu Mureș-Măgherani-Sărățeni – faza DALI”, în valoare totală de 99.389.809,40 lei, din care C+M: 90.303.852,59 lei (cu TVA inclus). Al doilea proiect vizează însușirea documentației tehnico-economice pentru realizarea investiției ”Lărgirea unui tronson de drum județean DJ154E Reghin (DN15) – Solovăstru – Jabenița – Adrian – Gurghiu (DJ153C), faza Documentație tehnică pentru obținerea autorizației de Construire (DTAC) și Proiect tehnic (PT).
În documentele de ședință se arată că Drumul Judeţean DJ 135 Tg. Mureş-Sărăţeni–limita judeţ Harghita face legătura între Tîrgu Mureş şi oraşele Miercurea Nirajului şi Sovata, fiind o importantă axă de transport intrajudeţean, care poate asigura joncţiunea cu traseul viitoarei autostrăzi Transilvania, precum şi îmbunătăţirea fluxurilor rutiere către zona turistică Sovata-Praid. Obiectivul este amplasat pe DJ 135, pe traseul dintre localitățile Sânișor- Măgherani – Sărăţeni. Având în vedere că această zonă este foarte agreată de iubitorii de ciclism de agrement sau sportiv, aici desfășurându-se și antrenamentele clubului de ciclism, drumul județean cu lățimea de 5-6 m a devenit foarte aglomerat și prezintă un pericol real atât pentru cicliști cât și pentru participanții în trafic care sunt expuși în permanență pericolelor de accidente rutiere care s-ar putea solda cu pierderi de vieți omenești. Până la poziția km 10+350 se asfaltează acostamentele, se amenajează intersecțiile cu drumurile laterale, respectiv accesul la proprietăți în cadrul unui proiect care este în prezent în derulare. Se propune asfaltarea acostamentelor de la poziția km 10+350 până la intersecția cu drumul național DN13A în localitatea Sărățeni, situată la poziția km 41+820. În data de 07.01.2022 a fost încheiat Contractul de servicii nr.1/489 cu operatorul economic S.C. Ventor Grup Consulting S.R.L. pentru prestarea serviciilor de proiectare pentru lucrarea „Asfaltare acostamente pe DJ135 Târgu Mureș-Măgherani-Sărățeni – faza DALI”. Conform documentației tehnice, se propune realizarea unei structuri rutiere în casete de lărgire sub acostamente, semirigidă cu stratul de uzură din mixtură asfaltică, care satisface cerințele de trafic și de confort.
În cazul celui de al doilea proiect aprobat este vorba despre modernizarea drumului Reghin – Adrian – Gurghiu. “Sectorul de drum județean de la km 2+800 – 6+975 are o lățime a platformei variabilă, lățimea părții carosabile fiind îngustă, cuprinsă între 3,50 m și 5,50 m. Sectorul de drum prezintă iregularități și deformări, numeroase degradări specifice drumurilor asfaltate și anume gropi, degradări de margine, faianțări, crăpături transversale și longitudinale, fisuri pe toate direcțiile, suprafețe plombate. Având în vedere starea de viabilitate a acestui tronson de drum judeţean, în vederea eliminării disconfortului și a dificultăților de circulație, se impune repararea acestuia prin realizarea unei lărgiri prin îmbrăcăminți bituminoase ușoare”, se arată în documentele de ședință. Inițial, în 2019, acest proiect a fost estimat la valoarea de 18.838.877,59 de lei însă după realizarea proiectului tehnic și recepția acestuia, în august 2023, a reieșit faptul că o serie de costuri s-au modificat și au apărut alte lucrări necesare a fi efectuate așa că ieri a fost reactualizat prețul lucrării la suma de 28.076.885,84 lei (cu TVA inclus). D.B.