CL Sfântu Gheorghe, DA pentru Ţinutul Secuiesc

CL Sfântu Gheorghe, DA pentru Ţinutul Secuiesc

image-2011-06-16-8911364-0-asa-numitul-tinut-secuiescConsiliul local Sfântu Gheorghe, reunit marţi în şedinţă extraordinară, a adoptat o petiţie pentru autonomia aşa-numitului ‘Ţinut secuiesc’, respectiv a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, ce va fi adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi forurilor internaţionale.

Proiectul a trecut cu majoritatea de voturi a consilierilor maghiari, toţi cei patru consilieri români refuzând să voteze pe considerentul că este anticonstituţional.

În luna iunie, Prefectura Covasna a trimis o circulară tuturor consiliilor locale din judeţ prin care le-a atras atenţia asupra nelegalităţii susţinerii unei regiuni autonome pe criterii etnice, avertizând că acest lucru contravine Constituţiei României.

În circulară se menţionează că dreptul de petiţionare e recunoscut ca un drept fundamental al omului şi nicidecum al autorităţilor publice, el exercitându-se în relaţia dintre cetăţean şi autoritate şi nu între autorităţi.

Până acum aproape 25 consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat acest proiect de autonomie iniţiat la propunerea Consiliului Naţional Secuiesc.

AGERPRES