Miercuri, la ora 08:50, un cetățean a sesizat prezenţa unor căruţe pe malul Mureşului. Patrula mobilă de Intervenție dirijată la fața locului a găsit 10 atelaje trase de cai şi 6 autovehicule. O parte dintre femeile aparținând grupului respectiv au fost depistate la cerșit în zona centrală a municipiului Târgu Mureș. În colaborare cu efective ale Poliției Municipiului Târgu Mureș, la ora 15:00 întreg grupul a fost îndepărtat din zona respectivă.
Tot prin „112”, la ora 10:20 a fost semnalată prezența unor cerșetori la Hotel Grand, C.L., domiciliată în localitatea Căprioara, județul Cluj fiind sancționată contravențional cu 100 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991R.
Facem din nou apel către locuitorii municipiului Târgu Mureș să nu mai încurajeze fenomenul cerșetoriei prin oferirea de bani celor care apelează la mila publicului. Așa cum arătam mai sus, grupul numeros de persoane de ieri este al doilea, din ultima perioadă, după cel din 28 iunie, când alte 8 căruțe cu bărbați, femei și copii, domiciliați pe raza unor localități din județe precum Sălaj și Cluj, s-au instalat pe malul Mureșului, iar femeile și copii au fost surprinși la cerșit pe străzile orașului. anunță Poliția Locală.
Atâta timp cât celor care apelează la mila publicului târgumureșenii vor continua să le ofere bani, atât în intersecții cu valori de trafic crescut – unde în ultima vreme minorii au început să îngenuncheze printre mașini pentru a-și atinge scopul – în zona hipermarketurilor, bisericilor, teraselor etc, cerșetorii vor frecventa în permanență aceste locuri.
Cerșetoria este incriminată de Legea nr. 61/1991R, iar atribuții în ceea ce privește constatarea și sancționarea contravențională a acestei fapte antisociale au atât poliția locală, cât și cea națională și jandarmeria.
Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.