Cod galben de inundații pe Mureș, Niraj și Târnave
Cod galben de inundații pe Mureș, Niraj și Târnave

Cod galben de inundații pe Mureș, Niraj și Târnave

Conform prognozei de specialitate, va fi Cod galben de inundaţii în intervalul 24 februarie, ora 22:00 – 27 februarie, ora 00:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crişului şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vadu Crişului (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Niraj (judeţul Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin amonte S.H. Sighişoara (judeţele: Harghita şi Mureş) şi Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba).

O a doua atenţionare Cod galben de creşteri ale debitelor va fi în vigoare în perioada 25 februarie, ora 12:00 – 27 februarie, ora 00:00 în bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte de Acumularea Porţile de Fier I (judeţul Caraş-Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin – amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş) şi Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea). AGERPRES