Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică două atenţionări meteorologice Cod galben de ninsoare şi ploi abundente în majoritatea zonelor ţării, valabile duminică de la ora 13.00 până luni la ora 11.00. Astfel, prima atenţionare vizează perioada 9 decembrie, ora 13.00 – ora 20.00, iar în intervalul amintit vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub forma de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi în sudul Moldovei şi ploi în Dobrogea, nordul şi estul Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25…30 l/mp în Carpaţii Orientali şi în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte şi în sud-vest va viscoli ninsoarea.
A doua atenţionare Cod Galben vizează ninsori, ploi abundente, polei, intensificări de vânt, în intervalul 9 decembrie, ora 20.00 – 10 decembrie, ora 11.00. În cursul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula cantităţi de peste 25 l/mp. Va ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea vor predomina ploile. În sud-estul teritoriului vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum si în zona Carpaţilor de Curbură va viscoli ninsoarea.
AGERPRES