Jandarmeria Mureș a transmis presei un comunicat vineri 24 mai referitor la Trei tineri prinsi cu substanțe interzise, la un festival în Târgu-Mureș. Cu toate că problema drogurilor este una tot mai gravă la nivel de oraș și mai ales în rândul tinerilor, cam acestea sunt rezolvările oficiale:
Vă redăm mai jos comunicatul integral:
Joi, 24 mai 2024, în jurul orei 03:00, mai multe echipaje ale Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, aflate în patrulare în apropierea locului de desfășurare a evenimentului „Zilele și Festivalul Studenților din Târgu-Mureș”, au observat trei tineri care manifestau un comportament suspect la vederea lor.
Jandarmii i-au legitimat, aceștia au devenit agitați, determinând oamenii legii să efectueze un control corporal. În urma verificărilor, s-a constatat că tinerii, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, aveau asupra lor pliculețe transparente ce conțineau substanțe solide tip cristal și o cantitate de praf alb, susceptibile a fi substanțe interzise.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare penală și au confiscat substanțele, predându-le autorităților competente pentru investigații ulterioare.
. COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL