O dată la 3 săptămâni mi-am asumat să scriu câteun editorial. Toropită de arşiţă şi fără prea multe probleme existenţiale şi profesionale în ultima vreme, pentru că oricum dacă mă supăr, enervez etc., nu rezolv nimic, nu prea ştiu sincer ce să scriu. Mă voi opri asupra unei colecţii de observaţii pe care le tot adun în cotidian.
Cred că cel mai mult timp cu necunoscuţi îl petrec cu taximetriştii. De la simpatici, manieraţi până la neciopliţi şi nepoliticoşi cred că am întâlnit de toate felurile. Dacă ar fi să mă gândesc care sunt cele mai enervante lucruri legate de această categorie profesională – fără a generaliza şi a concluziona că îi defineşte – ar fi următoarele: impoliteţea de a nu îşi saluta clientul care îl salută, mirosul de picioare nespălate din autovehicule şi agresivitatea de a conduce, astfel încât pasagerul să poată număra liniştit toate gropile care sunt pe un traseu. Ce îmi place în schimb e faptul că sunt posesori de informaţii valoroase, că sunt empatici şi că pot turui mai mult decât o femeie răsturnând toate şabloanele şi prejudecăţile în care credem.
În al doilea rând, destul de des am legături cu lucrătorii comerciali – vânzători sau ospătari. Primii mă disperă când vorbesc continuu la telefon, astfel că nu au timp să salute atunci când îi dai bineţe la intrarea în magazin. În schimb, paradoxal, amabilitatea poate să fie trăsătura care să mă aducă sau să mă îndepărteze de un magazin. Legat de a doua categorie, mă pot enerva furtul la nota de plată, indolenţa şi omiterea tot a câte unui detaliu important – oliviera, şerveţele etc. În schimb, un zâmbet sincer şi o conversaţie plăcută în compania acestei categorii sociale îmi poate schimba o zi altfel proastă.
Despre oameni şi situaţii. Despre lucruri mărunte care te pot deranja sau care îţi pot face ziua mai frumoasă. Despre experienţe care nu te definesc, dar care îţi completează cotidianul. Toropeală de sfârşit de iunie.
Ligia VORO