Stirile Punctul

Colegiile Unirea și Papiu participă la Ora de Banometrie cu premii de până la 1.200 euro/elev

Elevii de clasa a zecea de la Colegiul Național Unirea și Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian au șansa să câștige premii în bani, între 500 și 1.200 euro per elev, prin participarea la concursul de idei de antreprenoriat din cadrul programului Ora de Banometrie, inițiat de ING Bank România.

Târgu Mureș este unul dintre cele 23 de orașe din România unde se desfășoară în aceste zile cea de-a doua ediție națională a programului Ora de Banometrie, o inițiativă de educație financiară care ajunge la peste 11.000 de elevi din 56 de licee din toată țara.

Ce trebuie să facă elevii și ce premii se acordă?

Pentru a participa la concurs, elevii de clasa a zecea trebuie să se înscrie până pe 10 noiembrie. Concursul constă în două componente: un test al cunoștințelor financiare și un proiect de business care testează imaginația, capacitatea de organizare și lucrul în echipă

Premiile sunt consistente și se acordă în lei, la cursul de schimb stabilit în regulament, direct elevilor:

  • Locul 1: câte 1.200 euro pentru fiecare elev din echipă
  • Locul 2: câte 750 euro pentru fiecare elev din echipă
  • Locul 3: câte 500 euro pentru fiecare elev din echipă

La nivel național, programul oferă premii în valoare totală de 12.500 euro, cu aproape 50% mai mult decât la prima ediție națională din luna mai.

Cum funcționează programul

Ora de Banometrie include o oră de predare interactivă susținută de un specialist voluntar din ING Bank România, cu experiență și pregătire de formator și o broșură cu noțiuni financiare de bază pentru fiecare elev participant.

Ora de Banometrie este un proiect organizat cu sprijinul Federației Naționale a Părinților FNaP ProEdu și susținut de ING Bank România.