Cel mai mare festival al iernii, spectacolul de datini ,,Vin colindătorii”, ajuns la cea de-a V-a ediţie, s-a desfășurat la Reghin joi, 19 decembrie, şi a reunit grupuri de pe Valea Mureşului, Gurghiului şi din zona de câmpie.
15 ansambluri, 10 localități, peste 250 de colindători
Cei peste 250 de colindători din Uila, Urisiu de Sus, Dumbrava, Sânmihaiul de Pădure, Hodac, Goreni, Morăreni, Şerbeni, Solovăstru, Dedrad, Pietriş Vale, Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară” şi Asociaţia ,,Casa dinainte” s-au întâlnit în curtea Muzeului Etnografic la ora 14.
Un sfert de oră mai târziu grupurile au pornit într-o paradă a portului popular spre centrul orașului cântând . După ce alaiul a colindat pe străzi s-a oprit în Piața ,,Petru Maior” din faţa Primăriei.
Primarul Maria Precup a ieșit să întâmpine colindătorii care și-au unit vocile într-o colindă impresionantă ce a făcut să răsune centrul orașului.
După inâlnirea cu Maria precup colindătorii s-au mutat în parcul Central, unde sub privirile trecătorilor au prezentat diferite obiceiuri de iarnă și cântece de sezon specifice localităților din care provin.
De la ora 16:00 spectacolul s-a mutat la Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară”, unde cele 15 ansambluri au prezentat tradiţii de iarnă şi cântece de Crăciun. Mai bine de 10 localităţi au ţinut să participe la eveniment și au încântat publicul cu tradiţiile lor , colindele şi urările de bine.
Un adevărat tezaur
Au fost prezenti în sală, alături de reghineni și oficialitățile locale care și-au exprimat încântarea față de organizarea unei asemenea manifestări la Reghin. Directoarea Muzeului Etnografic, Maria Borzan, a declarat că se consideră răspunzătoare, la fel ca și alti lucratori din muzeele țării, pentru păstratrea și promovarea tradițiilor care definesc identitatea noastră ca popor, motiv pentru care instituția pe care o conduce organizează in fiecare an, cu sprijinul autorităților locale acest festival.
Maria Borzan spune ca tradițiile locului trebuie privite și tratate cu mare respect, ele constituind un adevărat tezaur pentru contemporani, dar și pentru cei care vor urma.