Afacerile cu trandafiri devin tot mai înfloritoare şi pentru noi, nu doar pentru vecinii bulgari. Şi asta pe măsură ce românii redescoperă gusturile copilăriei: dulceaţa şi siropul de trandafiri. Un agricultor din Mureş a pariat pe un soi de trandafir din Germania şi în niciun an şi-a recuperat investiţia. Are cumpărători din toată ţara care îi caută produsele la târgurile tradiţionale. Petalele de trandafir ajung şi în marile restaurante unde sunt reinterpretate pentru a da savoare mâncărurilor clasice.
Nu suntem pe o plantaţie din Bulgaria, ci într-o grădină din Mureş. Lucian Inţa s-a întors în urmă cu cinci ani din străinătate şi a vrut să readucă românilor din gusturile copilăriei: tradafirii de dulceaţă.
A investit 3.000 de euro în cultura de trandafiri, bani pe care i-a recuperat din primul an. De pe nici jumătate de hectar culege 30 de kilograme de petale. Asta inseamnă peste 150 de kg de dulceaţă.
Intensitatea aromei variază de la un soi la altul, de la lavandă până la iasomie sau chiar fructe.
Makai Tamaş, producător: Anul trecut am ajuns ca în toamnă să nu mai avem deloc, nici dulceaţă şi nici sirop de trandafir. Cum le făceam le şi cumpărau foarte repede
Un borcan de dulceaţă de trandafiri costă 10 lei. Siropul este mai scump, 15 lei, o sticlă de 200 de mililitri, dar şi preparara durează mai mult.
După ce s-au fiert, petalele sunt lăsate 24 de ore la macerat. Petalele de trandafiri sunt o delicatesă şi în bucătăria restaurantelor cu pretenţii. Acest bucătar le pune în valoare într-un sos chutney, dulce-acrişor.
Sosul dă o explozie de arome ce merge de minune cu peşte sau fructe de mare.
Din petalele de trandafir se mai pot obţine uleiuri esenţiale, ceaiuri, vinuri şi oţeturi.
Vezi video pe Observator TV