Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, vine la Tîrgu Mureș

Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, vine la Tîrgu Mureș

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, înaltul oficial european are programate miercuri întâlniri cu ministrul educaţiei naţionale, Valentin Popa, ministrul culturii şi identităţii naţionale, George Ivaşcu, ministrul tineretului şi sporturilor, Ioana Bran, şi cu rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.
Seria întâlnirilor oficiale va fi urmată de un dialog cu cetăţenii despre viitorul Europei. Dezbaterea face parte din seria evenimentelor organizate în cadrul forumului Eurosfat 2018 şi va avea loc miercuri după amiază la Casa Universitarilor. La finalul dezbaterii, comisarul european va răspunde întrebărilor jurnaliştilor.
Joi, comisarul Navracsics va merge la Tîrgu Mureş, unde va participa la un forum pe tema educaţiei, urmat de o dezbatere cu privire la patrimoniul cultural.
În aceeaşi zi, înaltul oficial european şi preşedintele UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România), Hunor Kelemen, vor susţine declaraţii de presă comune, la Palatul Culturii din Tîrgu Mureş.

Sursa: Comunicat de presă