Compania ‘Liviu Rebreanu’ a Teatrului Naţional din Târgu Mureş sărbătoreşte, începând de miercuri până duminică, împlinirea unui semicentenar de teatru în limba română în acest municipiu, sub egida ’50 de ani de interculturalitate’.
Pentru a marca începutul teatrului în limba română la Târgu Mureş, 33 de actori ai naţionalului şi regizoarea Anca Bradu pun în scenă premiera piesei ‘Amurgul burghez’ scrisă de târgumureşeanul Romulus Guga, care este programată miercuri seara, de la ora 19,00.
Potrivit directorului Companiei ‘Liviu Rebreanu’, Alina Nelega, până la ora premierei sunt programate două vernisaje, al unei expoziţii de fotografie, în care se regăsesc toţi marii actori care au jucat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş începând din anul 1962, şi al unei expoziţii de pictură, aparţinând artistei Marinela Popescu.
În prima zi a manifestării va fi lansată, în cadrul colecţiei Teatru de Buzunar, ‘Un rege Lear’ de Monica Săvulescu Vouduri şi ‘Guga’ de Laurenţiu Blaga, precum şi cartea ‘Volume de referinţă’, aparţinând Fundaţiei culturale Camil Petrescu.
Până la ora premierei ‘Amurgul burghez’, actorii Teatrului Naţional din Târgu Mureş vor juca şi spectacolul ‘Prah’ de Spiro Gyorgy, în regia lui Cristian Ioan.
Directorul Companiei ‘Liviu Rebreanu’, Alina Nelega, a arătat miercuri că pe parcursul celor patru zile ale manifestării vor fi organizate şi două ateliere, unul de actorie şi unul de dramaturgie.
Pe parcursul zilei de joi, sunt programate două lansări de cărţi, ‘MEDE/EA’ de Roxana Marian şi ‘Flori de mină’ de Szekely Csaba, dublate de prezentarea spectacolelor cu aceleaşi nume, de la ora 17,00, respectiv ora 21,00.
Vineri, programul va continua la Universitatea de Arte cu spectacole, mese rotunde şi lansări de carte, precum şi cu un workshop ‘Arta actorului’ de Bacs Miklos, la care ia partea studenţii anului III actorie de la facultăţile de Teatru în limba română i limba maghiară.
La Teatrul Naţional va fi prezentat, de la ora 17,00, spectacolul ‘CLOACA’ de Maria Goos, regia Theodor Cristian Popescu, iar de la ora 19,00, spectacolul invitat ‘Băiatul albastru’, în regia Feidlim Cannon şi Gary Keegan din Irlanda.
Sâmbătă este programat un spectacol festiv, lansări de cărţi şi prezentarea unui spectacol invitat din Republica Moldova, ‘ROGVAIV’, în regia lui Bogdan Georgescu de la Teatrul Spălătorie din Chişinău.
Iubitorii de teatru din Târgu Mureş vor putea urmări gratuit, de la ora 19,00, spectacolul ‘Carmina Burana’ de Gigi Căciuleanu, unul dintre cele mai apreciate spectacole de la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti.
Ultima zi a aniversării semicentenarului de teatru românesc de la Târgu Mureş, la Universitatea de Arte va fi prezentat spectacolul ‘Lini moartă’ de Letizia Russo, în regia lui Marius Oltean, va fi lansată cartea ’50 de ani în 50 de secvenţe’ a lui Zeno Fodor, cel care a fost angajat al teatrului în momentul înfiinţării secţiei române şi va fi prezentat spectacolul ‘Prah’ de Spiro Gyorgy, în regia Cristian Ioan.
Gala teatrală se va încheia duminică seara, la ora 19,00, cu spectacolul ‘Melancolia şi Misterul unei străzi’, de Horaţiu Mihaiu de la Teatrul ‘Andrei Mureşanu’ din Sfântu Gheorghe.
AGERPRES