- Piața muncii din România a crescut, iar salariile sunt, în unele industrii, competitive cu cele din Europa, însă, chiar și așa, românii aflați în străinătate nu se întorc să muncească acasă. Mai mult, se mărește numărul tinelor care pleacă la studii sau să muncească în afara țării.
Sectoarele care au cele mai mari probleme în asigurarea personalului sunt HoReCa, reciclare, agricultură și construcții, unde angajatorii nu reușesc să acopere pozițiile, oricât de atractive sunt pachetele salariale, așa că muncitorii din Asia reprezintă în continuare o soluție viabilă.
2025 se anunță un an dificil, în condițiile majorării salariului minim de la 1 ianuarie 2025, iar cel mai probabil vor mai fi și alte creșteri de taxe și impozite.
Românii nu vor să revină acasă
Deficitul de forță de muncă este o problemă majoră pentru antreprenorii de la noi, care nu reușesc în niciun chip să-i facă pe românii plecați la muncă în afară să revină acasă. Nici pentru companiile de recrutare situația nu este deloc ușoară, într-un context tot mai complicat în ultima vreme.
„După opt ani de activitate în care am trecut prin pandemie, schimbări legislative abrupte, lovituri de stat în Sri Lanka, catastrofe naturale în Nepal și blocaje diplomatice, pot spune că ne-am obișnuit cu imprevizibilul. Totuși, ceea ce continuă să mă surprindă este faptul că românii nu revin acasă, deși piața muncii din România a crescut, iar salariile sunt, în unele industrii, competitive cu cele din Europa”, a declarat pentru Termene.ro ro Melania Pop, Business Development Manager International Work Finder (IWF), companie care recrutează muncitori asiatici în România, Serbia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Polonia şi Italia.
Specialistul în recrutare atrage atenția că deși nevoia de personal continuă să crească, tinerii români pleacă în număr tot mai mare pentru studii sau muncă în străinătate. „Deși este clar că există explicații politice și sociologice, continuă să mă frapeze procentul mare de oameni care continuă să plece din România”, afirmă Pop.
2025, un an dificil
După un an 2024 plin de provocări, cu alegeri parlamentare și prrezidențiale, se anunță un an 2025 dificil, mai ales că de la 1 ianuarie 2025 se majorează salariul minim. Cel mai probabil, vom asista la reacții în lanț, care își vor pune serios amprenta atât asupra angajatorilor, cât și a personalului ale cărui așteptări salariale vor crește. Pentru multe companii, muncitorii din Asia va fi „soluția viabilă” care să-i scoată din impas.
„2025 va fi, cu siguranță, un an dificil. Creșterea salariului minim pe economie va spori așteptările financiare ale angajaților din România și, implicit, presiunea pusă pe angajatori. Aceste reacții în lanț vor face ca tot mai multe companii care nu pot susține financiar creșterile să se orienteze spre personalul asiatic. Acesta va rămâne, deci, o soluție viabilă pentru foarte multe industrii. Observăm deja provocări majore în HoReCa, reciclare, agricultură și construcții, unde nu reușim să acoperim pozițiile, indiferent cât de atractive sunt pachetele salariale”, declară Melania Pop.
Asia, principalul furnizor de forță de muncă
Reprezentantul IWF spune că este de așteptat pentru perioada următoare ca Asia să rămână principalul furnizor de forță de muncă, mai ales pentru posturile de muncitori calificați și necalificați.
IWF recrutează, în prezent, din 10 țări, în principal, din Nepal, Sri Lanka, India, Indonezia, Filipine, Egipt. În fiecare dintre aceste state există minimum două agenții partenere, care sunt verificate constant, pentru a exista siguranța că cerințele companiei sunt respectate.
În prezent, numărul muncitorilor din Asia activi s-ar ridica, potrivit informațiilor vehiculate în piață, la circa 200.000.
Pentru 2024, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a admis pe piața forţei de muncă din România un nou contingent de 100.000 de lucrători străini, care vin, în general, din țări din Africa sau Asia.
Firmele de recrutare susțin, însă, că ar fi nevoie de până în trei ori mai mult peste limita anuală de 100.000 de muncitori străini pentru a acoperi cererea.
Fără CV și zero experiență
În ultima vreme, presați de lipsa de personal, foarte mulți angajatori și-au schimbat cerințele la adresa celor care caută un loc de muncă. În multe dintre cazuri, nici nu se mai cere CV, pur și simplu este comunicat un număr de telefon la care solicitantul trebuie să sune. În plus, nici experiența nu pare să mai aibă vreo importanță majoră.
„Această abordare reflectă disperarea din piață. Este un artificiu la care angajatorii recurg pentru a atrage cât mai mulți candidați, dar care, din păcate, are și dezavantaje. Să fii sunat de zeci de ori pe zi pentru întrebări superficiale, precum salariul, fără o discuție structurată despre competențe, poate deveni o provocare logistică pentru departamentele de HR”, mărturisește Melania Pop.
Cât privește nivelul scăzut de pregătire cerut, aceasta reflectă lipsa acută de personal, este de părere reprezenatul IWF.
„Companiile preferă să angajeze oameni dispuși să învețe la locul de muncă, mai degrabă decât să aștepte luni de zile un candidat perfect. Totuși, acest lucru vine cu provocări suplimentare, cum ar fi necesitatea unor programe de instruire mai complexe și creșterea investiției în integrarea noilor angajați”, a mai precizat Melania Pop.
Anul trecut, domeniul în care s-au înregistrat cele mai multe locuri vacante a fost construcțiile (lucrări de construcții rezidențiale) – 68.739, urmat de activitățile poștale și de curierat – 38.522, activitățile de contractare a personalului – 28.237 și a restaurantelor – 26.776. Tendința s-a menținut și în acest an, iar, din păcate, nici pentru viitor veștile nu sunt deloc optimiste.