„Competiţia pălincilor”, care va avea loc luna viitoare la Sfântu Gheorghe, se înscrie în ciclul evenimentelor gastro-culturale organizate în judeţul Covasna şi îşi propune să ridice nivelul de calitate al băuturilor din zonă, au declarat, miercuri, organizatorii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că scopul concursului este de a se face o evaluare şi clasificare oficială a pălincilor din „Ţinutul Secuiesc”, respectiv din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi de a promova persoanele şi distileriile care produc palincă de calitate.
Dezső Tibor, degustător de palincă autorizat, a declarat că acest concurs se va desfăşura, deocamdată, la nivel regional, dar se doreşte ca în câţiva ani să ajungă de talie internaţională.
Acesta a precizat că fiecare mostră de pălincă va fi numerotată, iar jurizarea va fi „oarbă”, în sensul că membrii juriului nu vor cunoaşte provenienţa băuturilor, iar fiecare va consemna pe o fişă de evaluare punctele forte şi eventualele deficienţe ale produselor înscrise în concurs.
Dezső Tibor a început să fabrice pălincă din hobby în urmă cu câţiva ani, împreună cu prietenul său, Füstös Imre, iar produsele lor au obţinut numeroase premii la concursuri internaţionale, precum şi titluri de „champion”.
De-a lungul timpului aceştia au preparat tot felul de sortimente, inclusiv din porumbe, pere pădureţe, nuci verzi, ţelină, scoruşe negre şi dovleac.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert, a precizat că la concurs pot participa persoane fizice cu sau fără distilerie proprie din cele trei judeţe, cu pălinci, pălinci maturate pe pat de fructe şi pălinci maturate în butoi, cu condiţia ca produsele să nu conţină niciun fel de îndulcitor.
Fiecare concurent trebuie să aducă 0,5 litri de băutură pentru jurizare şi să plătească o taxa de 10 lei pentru fiecare probă.
Înscrierea se poate face până pe 8 noiembrie a.c la Biroul de informare turistică din Sfântu Gheorghe, iar gala de premiere va avea loc pe 15 noiembrie 2019, când şi publicul va avea posibilitatea de a gusta băuturile câştigătoare. AGERPRES