Consilierii UDMR nu au participat la şedinţa de consiliu local din 30 martie 2017 în semn de protest faţă de neincluderea Liceului Romano-Catolic în reţeaua şcolară în anul şcolar 2017-2018. La ora începerii şedinţei, aceştia s-au adunat în faţa Primăriei unde consilierul Csiki Zsolt a citit un comunicat prin care se solicită convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Tîrgu Mureş săptămâna viitoare pentru a găsirea unor soluţii în rezolvarea situaţiei Liceului Teologic. Acesta şi şapte grădiniţe care funcţionau în cadrul şcolilor gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, „Dacia”, „George Coşbuc”, „Liviu Rebreanu”, „Romulus Guga” şi „Tudor Vladimirescu” nu au primit aviz conform pentru funcţionare în noul an şcolar. Subliniind că „decizia finalizării reţelei şcolare nu mai poate fi amânată”, fiind vorba de „educaţia şi viitorul copiilor noştri”, în numele celor zece consilieri Csiki Zsolt a spus că „gestul lor nu este împotriva, ci pentru susţinerea cauzei”, fără a mai adăuga ceva.
EM