În luna aprilie, Liceul Tehnologic “Ion Vlasiu”din Tg.-Mureș a fost gazda celei de-a treia ediții a Concursului de ecologie, „Orașul Verde al Viitorului”, eveniment dedicat elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a, care a avut ca temă „Protejează mediul în mod inteligent” și a reunit școli din Târgu Mureș, Reghin, Sarmaș și Sângeorgiu de Mureș.
Scopul principal al acestui proiect inițiat și coordonat de d-na prof. Săndulescu Ramona , secondată de d-na prof. Stoica Ioana este de a promova un stil de viață sustenabil și ecologic în rândul elevilor de gimnaziu, educându-i cu privire la importanța protejării mediului înconjurător și a adoptării practicilor responsabile în ceea privește gestionarea resurselor naturale.
Școlile care au răspuns invitației și au participat la concurs sunt: Gimnaziul „George Coșbuc” din Târgu Mureș, cu proiectele: Orașul Viitorului ECO CITY și Tema zilei de azi: Reciclarea , prof. coordonator, Grama Adriana, Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza”din Târgu Mureș,cu proiectul: GREEN GUARDIANS , prof. coordonator, Aștelean Adina, Liceul Teoretic Samuil Micu din Sărmașu cu proiectele: Apa, aurul vieții și Protejăm azi, pentru o lume verde în viitor ,coordonate de către d-nii profesori: Șărban Ioan și Cubleșan Istafie la clasa a VIII-a, iar la clasa a VII-a au dat curs invitației elevi de la Gimnaziul Sfântu Gheorghe din Sângeorgiu de Mureș cu proiectul: Împreună pentru un mâine mai verde, prof. coordonator, Takar Agnes și elevi de la Gimnaziul Al. Ceușianu din Reghin cu proiectele: Nu lăsa pe mâine ce poți face azi și Să protejăm natura verde, prof. coordonator, Varga Ana Maria.
Fiecare echipă a pregătit prezentări și materiale vizuale foarte interesante prin care și-au evidențiat ideile și soluțiile inovatoare pentru protejarea mediului în mod inteligent. Proiectele abordate au inclus diverse aspecte ecologice, cum ar fi reciclarea, economisirea energiei, utilizarea resurselor regenerabile și reducerea poluării și crearea dispozitivelor smart care facilitează consumul redus de energie.
Pe parcursul intâlnirii, s-au evidențiat entuziasmul și angajamentul elevilor față de aceste idei, sugerând că proiectul „Școala Verde a Viitorului”are potențialul de a deveni un factor de schimbare pozitivă în educarea copiilor în gestionarea responsabilă a resurselor naturale.
Pe lângă originalitatea ideilor, juriul alcătuit din prof.dr. inspector școlar, Irsai Izabella, prof. dr.Szocs Aniko , prof. Niță Nora și elevul Beres Matias a acordat o atenție deosebită și aplicabilității acestor initiative ale elevilor în viața de zi cu zi.
După o analiză atentă și deliberări intense, juriul a decis câștigătorii competiției. Toate echipele au fost apreciate pentru efortul și dedicarea lor în a aduce soluții creative pentru protejarea mediului în mod inteligent .
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.