Asociația „Muguri de lumină”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Direcția Județeană pentru cultură Culte și Patrimoniu Cultural Național, cu sprijinul Ligii Tinerilor Ortodocși Mureș organizează Concursul de eseuri literare „În grădina Sfinților închisorilor”. Lucrările redactate cu diacritice vor fi trimise pe adresa muguridelumina@yahoo.com, cele mai bune creații vor fi cuprinse într-o carte și premiate la simpozionul „Lumina din spatele gratiilor”, din 25 octombrie 2017, la Centrul Cultural Mihai Eminescu Tîrgu Mureș. Lucrările vor conține maxim 10 pagini.
Concursul de eseuri literare „În grădina sfinților închisorilor” oferă o largă posibilitate de abordare a temei alese, încurajând creativitatea şi imaginaţia artistică a participanţilor la concurs. Practic fără oprelişti, scriitorul poate descrie orice situaţie, acţiune, decor, sau conjunctură care vine în contact cu acele vremuri pline de suferinţă şi dramatism.
„Dorim să readucem în actualitate abuzurile, privaţiunile de tot felul, bestialitatea gardienilor, foamea, frigul, dar şi compasiunea, sacrificiul, altruismul, ori empatia din temniţele regimului comunist. Acţiunea poate include personaje ca Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Elisabeta Rizea, sau oricare dintre torţionarii din lagărele de tristă amintire, dar şi un bunic, o cunoştinţă, un fost vecin, a căror destin a avut de suferit. Să rememorăm, visând împreună, încercând să mai aprindem o luminiţă în negura uitării. Succes”, se arată pe pagina de socializare a Bibliotecii Județene Tîrgu Mureș.
Cristina Vancea