Concurs international de foto de natura Milvus

Concurs international de foto de natura Milvus

Vernisajul celei de-a zecea ediții a concursului internaţional de fotografie are loc la Muzeul de Istorie din Cetatea Tîrgu Mureș, joi, 15 noiembrie, de la ora 18,00.

De 10 sărbătorim Natura! Ani în care am privit cum fotografia de
natură face pași timizi, se dezvoltă și înflorește într-un minunat cânt
de laudă dedicat animalelor sălbatice, peisajelor, plantelor, într-un
cuvânt lumii în care trăim.
Cei 10 ani dedicați organizării acestui concurs internațional ne-au
învățat că frumosul poate reprezenta zborul unui țânțar în umbră, un
copac nins desprins din lumea viselor sau un animal pândind hrana cea de
toate zilele.
La ceas aniversar, dedicăm toți acești ani, tuturor celor care au
participat la concursurile noastre. Celor care și-au încredințat, ore,
zile, săptămâni acestui hobby minunat numit arta fotografică.

anunţă Milvus într-un comunicat.