La data de 24 mai 2019, Liceul Teoretic,, Gheorghe Marinescu” Târgu Mureș a găzduit prima ediție a Proiectului Național,, Gândesc, vorbesc și acționez pro-integritate”, etapa județeană, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Județeană Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale – Inspectoratul Școlar Județean Mureș.
Scopul proiectului este cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul tinerilor, conștientizarea valorilor cetățeniei active și democratice, prin înțelegerea informată a realităților sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbatere argumentată și exersarea atitudinii tolerante și deschise față de diferențele sociale, etnice, economice, de sănătate, de gen, etc, care pot constitui bariere în comunicare.
Competiția a avut la start un număr de 6 echipaje de tineri de la liceele: Liceul Teoretic,,Gheorghe Marinescu” Târgu Mureș, Colegiul Economic,, Transilvania” Târgu Mureș, Colegiul Național Pedagogic,, Mihai Eminescu” Târgu Mureș, Colegiul Național,, Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș, Colegiul Agricol,, Traian Săvulescu” Târgu Mureș, Liceul Tehnologic,, Lucian Blaga” Reghin, care au dezbătut teme de interes din domeniu, contribuind astfel la formarea, dezvoltarea și exersarea competențelor de gândire critică și de comunicare în spațiul public, precum și la dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice a tinerilor participanți.
Participanții au fost determinați să emită judecăți asupra unor,, moțiuni”, folosind criterii obiective și, totodată, să apere o poziție folosind argumente susținute de dovezi, nu doar de opinii. Moțiunile au vizat aspecte privind integritatea profesională și combaterea corupției.
După terminarea competiției, pe locul I s-a clasat echipajul Colegiului Național,,Alexandru Papiu Ilarian”, Tg. Mureș, coordonat de profesor Pop Radu, pe locul II s-a clasat echipajul Colegiului Național Pedagogic,,Mihai Eminescu” Tg. Mureș, coordonat de profesor Pop Maria, iar pe locul III echipajul Colegiului Agricol ,, Traian Săvulescu” Tg. Mureș, coordonat de profesor Crăciun Melinda.
De asemenea, tot cu această ocazie a fost acordată și diploma pentru cea mai originală prezentare, elevei Dula Andreea, de la Colegiului Național,,Alexandru Papiu Ilarian”, Tg. Mureș.
ŞEFUL SERVICIULUI
Comisar şef de poliţie
MACHEDON BOGDAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.