În ideea descoperirii şi sprijinirii tinerelor talente, Compania Tompa Miklós a anunţat un concurs adresat regizorilor cu vârsta sub 35 ani, în vederea realizării unui spectacol de sală mică.
Până la data limită de 5 august, participanţi din şaptesprezece ţări au trimis prezentări ale activităţii teatrale proprii şi proiecte de spectacol din cele mai variate genuri şi stiluri teatrale. Dintre numeroasele lucrări valoroase, a ieșit câștigător un proiect de spectacol care va îmbogăți cu o nouă culoare profilul artistic al Companiei Tompa Miklós. Proiectul dezvăluie concepţia unui regizor tânăr despre teatru şi despre lume, oferă actorilor companiei roluri excelente, este realizabil din punct de vedere economic şi poate atrage atât interesul, cât şi aprecierea spectatorilor.
Câştigătorul urmează să fie prezentat – împreună cu proiectul învingător – cu ocazia conferinţei de presă de deschidere a noii stagiuni. Premiera spectacolului – fiind prima premieră a stagiunii 2018/2019 – se preconizează a avea loc în luna octombrie.
Concursul Companiei Tompa Miklós adresat tinerilor regizori s-a finalizat cu succes
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.