Polițiștii mureșeni au depistat în județul Mureș un bărbat bănuit de comiterea unor infracțiuni rutiere. A fost întocmit dosar penal.
În data de 28 august a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii Formațiunii de Ordine Publică din cadrul Poliției Stațiunii Sovata au oprit pentru control pe strada Mihai Eminescu din stațiune, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice, de asemenea refuzând recoltarea.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză este neînmatriculat, neavând drept de circulație pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și “punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE