La data de 2 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Gornești au oprit în trafic, pe DJ 143A, pe raza localității Călușeri, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 43 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea spitalicească, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.