La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 02.10, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au depistat, pe DN13 A, în orașul Sângeorgiu de Pădure, un tânăr, de 27 ani, din comuna Bălăușeri, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu poseda permis de conducere.
Testarea tânărului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație în valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere.
În cauză a fost deschis un dosar penal, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE