La data de 5 februarie 2023, polițiștii mureșeni au depistat, pe strada Piața Cardinal Iuliu Hossu, din Târgu Mureș, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea recoltării probelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei în sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
REȚINUT PENTRU FURT CALIFICAT
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Breaza au identificat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Crăiești, bănuit de furt calificat.
În fapt, la data de 24 ianuarie 2023, în cursul nopții, acesta ar fi pătruns, prin efracție, într-un local din Crăiești, de unde ar fi sustras 1.700 de lei.
La data de 6 februarie a.c., tânărul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.