Mesajul ministrului Economiei „A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea SALROM a fost demisă. Mai și închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală! Oricâte șmecherii ar încerca cei care s-au obișnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge! La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot.
Conducerea SALROM a fost demisă
După concluziile raportului Corpului de Control al Prim-Ministrului privind dezastrul de la Salina Praid, ministrul Economiei, Radu Miruță, a cerut conducerii Salrom să-și dea demisia de onoare, dar membrii acesteia au refuzat și au apelat la instanță. Potrivit concluziilor stabilite în urma verificărilor de către Corpul de Control al Prim-Ministrului la Societatea Națională a Sării SA (SNS SA) și Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), acțiune începută după inundarea Salinei Praid în luna mai 2025, riscul de inundare a spațiilor subterane ale salinei și de afectare a zăcământului a fost subevaluat și calificat constant de reprezentanții SNS SA ca nefiind un pericol iminent. Corpul de control a recomandat Ministerului Economiei exercitarea dreptului de revocare cu justă cauză a administratorilor salinei.