Institutul de Studii Multiculturale Alpha, în colaborare cu Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureş şi Institutul de cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române organizează, în perioada 8-9 decembrie a.c., o conferinţă internaţională de prestigiu şi amploare, intitulată Literatură, discurs şi dialog multicultural (ediţia a patra), la care sunt înscrişi participanţi (cadre didactice universitare, cercetători şi doctoranzi), din România şi din străinătate. Conferinţa se va derula în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş, Primăria municipiului Tîrgu Mureş şi Uniunea Scriitorilor din Romania şi va începe în data de 8 decembrie 2016, la ora 10, cu deschiderea festivă, în Aula Magna a universităţii. În cadrul deschiderii festive, vor rosti alocuţiuni oficialităţi importante ale judeţului Mureş şi ale municipiului Tîrgu Mureş. Din partea conducerii Universităţii „Petru Maior”, vor prezenta mesaje prof.univ.dr. Călin Enăchescu, Rectorul universităţii, prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, Preşedintele Senatului universităţii, director al Institutului de cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române, conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, Decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere şi prof.univ.dr. Iulian Boldea, prorector-director CSUD, preşedintele comitetului de organizare a conferinţei. Conferinţa va continua, de la ora 12, cu lucrările pe secţiuni, în cadrul cărora vor fi susţinute comunicări ştiinţifice din domenii precum literatură, lingvistică, comunicare, relaţii publice, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, jurnalism, psihologie, sociologie, istorie şi studiul mentalităţilor, ştiinţele educaţiei şi ştiinţe sociale. Comunicările, de o deosebită importanţă ştiinţifică şi culturală, vor fi susţinute de personalităţi ale vieţii academice şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi vor sublinia relaţia dintre comunicare, multiculturalism şi problematica interdisciplinarităţii, constituindu-se într-un moment important de împlinire şi bilanţ al cercetării ştiinţifice de înalt nivel. Trebuie remarcat, de asemenea, faptul că volumul conferinței va fi trimis la institutul american de scientometrie Thomson-Reuters, pentru indexare în catalogul Web of Science, cea mai importantă bază de date ştiinţifice internaţională. Prin amploarea dezbaterilor şi prin anvergura personalităţilor participante, conferinţa internaţională Literatură, discurs şi dialog multicultural se va constitui, suntem convinşi, într-un moment de referinţă al cercetării ştiinţifice din spaţiul românesc, fiind încă o dovadă a prestigiului de care se bucură Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, în cadrul comunităţii academice naţionale şi internaţionale.
Prof.univ.dr. Iulian BOLDEA
Universitatea „Petru Maior”