Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a participat astăzi la deschiderea lucrărilor Conferinței „Patrimoniul European: experienţe comune şi particularităţi regionale”, inclusă în programul oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Evenimentul are loc la Sighişoara, între 11 şi 13 aprilie 2019.
Conferința, la care sunt aşteptaţi participanţi din statele membre şi partenere ale Uniunii Europene, reunește factori de decizie, reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor profesionale din domeniul patrimoniului cultural, reprezentanţi ai mediului academic, experţi independenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai comunităţilor active în domeniu.
Discuţiile abordează subiectul calităţii în domeniul protejării patrimoniului cultural, temă-cheie dezvoltată în cadrul uneia dintre cele 10 iniţiative ale Anului european al patrimoniului cultural 2018: Ocrotirea patrimoniului.
”Ne face o onoare deosebită găzduirea unui eveniment de marcă la nivel european, un eveniment care înscrie județul Mureș și Municipiul Sighișoara în programul oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Mă bucură faptul că s-a declanșat un proces de reflecție la nivel european, legat de o strategie eficientă și unitară cu privire la conservarea patrimoniului pe care strămoșii noștri ni l-au lăsat. La nivel internațional au fost realizați deja o serie de pași, iar organismele europene acordă o atenție mai mare programelor care vizează cultura și învățământul. Totodată, este de salutat implicarea a cât mai multor instituții care să conlucreze pentru atingerea acestui țel. În acest context, este important de menționat că una din instituțiile importante care, pe lângă multiplele sale misiuni, acordă o atenție deosebită pentru conservarea monumentelor, atât din țară, cât și din afara țării, este Ministerul Apărării Naționale. Iată că, încet încet, nu numai instituțiile din domeniul culturii naționale, ci și alte instituții înțeleg importanța patrimoniului pentru viitorul națiunii, pentru păstrarea unei istorii vii, care ne face unici în Europa și în întreaga lume”, a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.