Facultatea de Ştiinţe şi Litere din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş organizează, în perioada 24-25 octombrie a.c., o conferinţă internaţională de amploare şi prestigiu, intitulată Integrarea europeană – între tradiţie şi modernitate. Conferinţa, aflată la a cincea ediţie, se va derula în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Târgu-Mureş, Uniunea Scriitorilor din Romania şi Revista „Vatra” şi va începe în data de 24 octombrie 2013, la ora 10, cu deschiderea festivă, în Aula Magna a universităţii. În cadrul deschiderii festive, vor rosti alocuţiuni oficialităţi importante ale judeţului Mureş şi ale municipiului Târgu Mureş, Dl. Corneliu Grosu, Prefectul judeţului Mureş, Dr. Dorin Florea, Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dl Ciprian Dobre, Preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, prof.univ.dr. ing. Liviu Moldovan, prorector al Universităţii „Petru Maior”, prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, preşedinte al Senatului Universităţii „Petru Maior” şi prof.univ.dr. Iulian Boldea, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere. Conferinţa va continua, de la ora 12, cu lucrările pe secţiuni, în cadrul cărora vor fi susţinute comunicări ştiinţifice din domenii precum limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, limba şi literatura franceză, istorie, relaţii internaţionale, comunicare, jurnalism, matematică şi informatică. Comunicările, de un deosebit interes, susţinute de cei peste 160 de participanţi la conferinţa internaţională, personalităţi ale vieţii academice şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale, profesori şi cercetători, doctoranzi în importante domenii ale cunoaşterii se constituie într-un important moment de împlinire şi bilanţ al cercetării ştiinţifice de înalt nivel. Prin amploarea dezbaterilor şi prin anvergura personalităţilor participante, Conferinţa internaţională Integrarea europeană – între tradiţie şi modernitate, ediţia a cincea, se va constitui, suntem convinşi, într-un moment de referinţă al cercetării ştiinţifice din spaţiul românesc, fiind încă o dovadă a prestigiului de care se bucură Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, în cadrul comunităţii academice naţionale şi internaţionale.
Conferința Integrarea europeană – între tradiţie şi modernitate la UPM
Category: Stirile Punctul