Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, anunță desfășurarea, în perioada 3-4 octombrie 2024, a ediției cu numărul 18 a Conferinței Internaționale „Interdisciplinaritatea în Inginerie – Inter-Eng 2024”, un eveniment științific de referinţă în cadrul căruia vor fi prezentate 87 de lucrări, tema principală a evenimentului fiind „O dublă tranziție digitală-verde eficientă pentru o industrie europeană mai competitivă”.
Ediţia din acest an, organizată în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Universitatea McMaster din Canada şi Universitatea Zagazig din Egipt, reunește participanți din 12 țări de pe patru continente, precum: Brazilia, Canada, Grecia, India, Italia, Moldova, Moroc, Nigeria, Polonia, Portugalia, Romania, Ungaria, specialiști din domeniul ingineriei şi din domenii adiacente, din comunitatea academică românească şi mondială.
În decursul celor 17 ediții derulate cu succes până în prezent, conferința şi-a câştigat un statut binemeritat de eveniment remarcabil al cercetării ştiinţifice mureşene, reuşind focalizarea interesului pentru ramura inginerească a ştiinţei şi cercetării. Organizarea ediției 2024 a conferinței este susţinută de Consiliul Județean Mureş, care încurajează manifestările ştiinţifice şi de cercetare cu o semnificativă aplicabilitate practică.
Ediția Inter-Eng 2024 găzduiește și evenimentul de valorificare finală a proiectului Erasmus+, Twin 4.0, intitulat „Spre tranziția dublă pentru o industrie europeană mai competitivă”. Vor fi prezentare și testate rezultatele proiectului, care sunt găzduite de platforma de formare colaborativă Twin 4.0 (https://twin40.eu) și care constau în instrumentul pentru auditul de impact asupra mediului, cursul de instruire privind tranziția dublă, ghidul pentru furnizorii de educație și formare profesională. Aceste rezultate sunt dezvoltate împreună cu organizații partenere din Italia, Spania, Cipru, Bulgaria și România.
Lucrările conferinţei sunt publicate în prestigioasa revistă Lecture Notes in Networks and Systems, editată de Springer Nature, fiind indexată Scopus și evaluată de Clarivate Analytics Web of Science pentru includere în Conference Proceedings Citation Index.
Keynote speakeri ai conferinței Inter-Eng 2024 sunt:
Prof. dr. abil. Mariana Domnica Stanciu, Universitatea „Transilvania” din Brașov, România
Prof. dr. abil. Laszlo Kovacs, Universitatea din Miskolc, Ungaria
Prof. dr. Bogdan Robu, Universitatea Grenoble Alpes, Franța
Prof. dr. Dan Centea, Universitatea McMaster, Canada
Prof. dr. Abdelazim M. Negm, Universitatea din Zagazig, Egipt
Prof. dr. Ismail Abd-Elaty, Universitatea din Zagazig, Egipt
Programul științific poate fi consultat pe site-ul: https://inter-eng.umfst.ro/2024/.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.