Universitatea „Petru Maior” în colaborare cu fundaţia „Pro Iure” din Tîrgu Mureş şi în parteneriat cu Consiliul Local Tîrgu Mureş, Primăria Tîrgu Mureş, Consiliul Judeţean Mureş organizează Conferinţa Internaţională „THE CHALLENGES OF THE 21st CENTURY IN LAW AND PUBLIC ADMINISTRATION”, ediţia a 2-a. De asemenea, partenere la organizarea acestui eveniment sunt Universitatea Saint Quentin en Yvelines (Franţa), Universitatea „Corvinus” din Budapesta (Ungaria), Universitatea din Salento (Italia), Universitatea din Miskolc (Ungaria).
Este de menţionat că lucrările propriu zise ale conferinţei vor avea loc în perioada 11-12 aprilie 2013, la care vor participa peste 120 de specialişti în drept, administraţie publică, insolvenţă şi antreprenoriat din ţară şi străinătate, iar în debutul lor vor avea loc două mari festivităţi constând în acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Petru Maior”, academicianului Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române (marţi, 09.04.2013 orele 12 în Aula Magna, str. Nicolae Iorga, nr.1), respectiv acordarea aceluiaşi titlu academic doamnei profesor universitar Jacqueline Morand-Deviller, (miercuri, 10.04.2013 orele 12 în Aula Magna, str. Nicolae Iorga, nr.1), cavaler al legiunii de onoare, dr.h.c. la mai multe universităţi din lume, decan onorific şi profesor emerit al facultăţii de drept din cadrul Universităţii Paris I (Pantheon Sorbonne), preşedinte al Asociaţiei Internaţionale Dreptul Urbanismului.
Principalele secţiuni ale Conferinţei sunt: Drept public, Drept privat, Administraţie Publică, Insolvenţă, Antreprenoriat se vor organiza workshop-uri cu tema Masterat European în Administraţie Publică, Procedura medierii, Procedura în faţa Curţii Penale Internaţionale de la Haga. Cu prilejul acestei conferinţe va avea loc si reuniunea Consiliului Baroului Penal Internaţional.
De asemenea în cadrul lucrărilor conferinţei vor avea loc lansări de cărţi (Dreptul european – 300 de întrebări a profesorului Dragoş Chilea), expoziţie de pictură (va expune artistul plastic Radu Florea din Tîrgu Mureş), concerte de muzică (va concerta pianista Georgiana Fodor din Cluj Napoca) etc.