Institutul de Studii Multiculturale „Alpha”, în parteneriat cu Institutul de Cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române şi cu Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureş, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Romania şi cu revista „Vatra”, organizează, în perioada 18-19 mai a.c., la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureş, conferinţa internaţională Globalizare, dialog intercultural şi identitate naţională, ediţia a IV-a, conferinţă care se integrează, prin paleta largă de teme şi subiecte abordate, în preocupările constante ale comunităţii academice târgumureşene de a favoriza derularea unor manifestări care pun în discuţie probleme de strictă actualitate ale epocii contemporane. Conferinţa beneficiază de prezenţa unor profesori reputaţi, cercetători, doctoranzi de la universităţi şi institute de cercetare din România şi din străinătate. Deschiderea festivă a lucrărilor conferinţei se va desfăşura în data de 18 mai, de la ora 10, în Sala A22, a Universităţii „Dimitrie Cantemir”. Vor rosti alocuţiuni prof.univ.dr. Iulian Boldea, Director al Institutului de Studii Multiculturale Alpha, prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, director al Institutului de Cercetări socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române şi prof.univ.dr. Mircea Simionescu, rectorul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureş. Conferinţa va continua cu lucrările pe secţiuni, în cadrul cărora vor fi susţinute comunicări ştiinţifice din domenii precum literatură, lingvistică, comunicare, relaţii publice, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, jurnalism, psihologie, sociologie, istorie şi studiul mentalităţilor, ştiinţele educaţiei şi ştiinţe sociale. Comunicările, de o deosebită importanţă ştiinţifică şi culturală, vor fi susţinute de personalităţi ale vieţii academice şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi vor sublinia relaţia dintre comunicare, multiculturalism şi problematica interdisciplinarităţii, constituindu-se într-un moment important de împlinire şi bilanţ al cercetării ştiinţifice de înalt nivel. Trebuie remarcat, de asemenea, faptul că volumul conferinței va fi trimis la institutul american de scientometrie Thomson-Reuters, pentru indexare în catalogul Web of Science, cea mai importantă bază de date ştiinţifice internaţională. Prin amploarea dezbaterilor şi prin anvergura personalităţilor participante, conferinţa internaţională Globalizare, dialog intercultural şi identitate naţională se va constitui, suntem convinşi, într-un moment de referinţă al cercetării ştiinţifice din spaţiul românesc.
Asociaţia pentru Cultură, Multimedia şi Educaţie Democratica Alpha are, ca entităţi subordonate, Editura Arhipelag XXI, Revista Journal of Romanian Literary Studies, revistă indexată în mai multe baze de date internaţionale, Revista de cultură Alpha şi Institutul de Studii Multiculturale Alpha, prin care au fost organizate mai multe conferinţe internaţionale în ultimii ani, conferinţe care s-au bucurat de un real succes, de prestigiu şi notorietate.
Prof.univ.dr. Iulian BOLDEA