Asociația pentru Ecografie Mureș, organizează cea de-a VIII-a ediție a „Conferinței Multidisciplinare”. Acest eveniment va avea loc în perioada 31 Octombrie – 2 Noiembrie 2024 și va aborda tema „Colaborarea multidisciplinara avansată, de la diagnostic la tratament”.
Evenimentul este unul hibrid, creditat cu puncte EMC. Toți lectorii vor fi prezenți în sala de conferință a facultății de Farmacie a UMFST Târgu-Mureș. Pentru participanți este posibilă și conectarea online.
Conferința este structurată din mese rotunde pe anumite teme, care reunesc specialiști de marcă și cadre medicale de prestigiu din centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Târgu-Mureș.
Category: Stirile Punctul