Asociația de Medicină de Laborator din România anunță desfășurarea, în perioada 15 – 17 mai 2024, a Conferinței Naționale a Asociației de Medicină de Laborator din România, cu participare internațională.
Evenimentul este organizat în colaborare cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, UMF „Carol Davila” București, UMF „Grigore T. Popa” Iași și UMF „Victor Babeș” Timișoara, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie și Societatea Română de Hematologie.
Manifestarea științifică reprezintă o bună oportunitate de prezentare a rezultatelor cercetărilor, precum și a progreselor în domeniile de vârf ale medicinei de laborator.
„Rezultatele laboratorului clinic contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor și protocoalelor clinice, iar progresele în domenii de vârf ale medicinei de laborator (biologie moleculară, genetică) au impact în conduita clinică. Printre obiectivele AMLR se numără stabilirea unor rețele de comunicare între profesioniștii care lucrează în laboratoare medicale, implementarea tehnicilor avansate de diagnostic, stabilirea unor standarde exigente de calitate pentru munca de laborator. Expoziția de echipamente, reactivi și consumabile de laborator, precum și workshop-urile organizate de companii vor contribui la crearea unei atmosfere de lucru interactive”, se transmite pe site-ul conferinței.
Rezumatele vor fi publicate în Revista Română de Medicină de Laborator (indexată Clarivate Analytics, cu factor de impact).
Evenimentul va fi creditat cu 18 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România și 18 puncte EMC de către Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din România.