Academia de Științe Medicale din România, în colaborare cu UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, organizează, în perioada 27 – 29 septembrie 2023, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, a doua ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care vor participa lectori din centrele universitare din țară.
Conferința se adresează specialiștilor din domeniile: diabet, cardiologie, endocrinologie, medicină internă, dermatologie, neurologie, nefrologie, oftalmologie, medicină de familie, genetică, chirurgie vasculară și nutriție.
Tematica conferinței cuprinde: pacientul cu risc de diabet; educația în prevenția diabetului zaharat, efort și proces continuu multidisciplinar; prediabetul, rolul și necesitatea abordării multidisciplinare; tehnologia în diagnosticul precoce și monitorizarea diabetului zaharat; rolul tehnologiilor în tratamentul și monitorizarea diabetului zaharat; prevenția în diabetul zaharat, importanta abordării interdisciplinare; rolul prevenției secundare în diabet; genetica și cercetarea în diabet; actualități și inovație în managementul tratamentului diabetului zaharat; complicațiile diabetului zaharat: predicție, prevenție, personalizare tratament, acțiune participativă pacient; cercetarea actuală în diabet zaharat, oportunități și perspective; actualități în terapiile metabolice.
La ediția din acest an se vor acorda premiile Acad. Ioan Pavel tinerilor cercetători cu preocupări de cercetare în domeniul diabet, nutriție și boli metabolice și domenii conexe.
Conferința este creditată cu puncte de educație medicală continuă, iar programul științific va fi publicat în curând pe site-ul: https://interdisciplinaritate-cercetarediabet.eu/.