Peste 300 de directori din unități spitalicești și clinici medicale, reprezentanți ai instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate, companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, precum și cadre didactice de la universitățile de medicină și farmacie din țară vor participa, în perioada 17-20 octombrie 2024, la ediția cu numărul 11 a Conferinței naționale de farmacoeconomie și management sanitar (CNFMS), un eveniment care reușește să mobilizeze și să coaguleze principalii actori din sistemul sanitar, facilitând dialogul între părți.
Evenimentul este organizat de UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, Disciplina de Sănătate Publică și Management, în parteneriat cu ISPOR România – Societatea Română de Farmacoeconomie.
Participarea națională și internațională a unor personalități importante din domeniu transformă această conferință într-un important eveniment și schimb de experiență, oferind posibilitatea comunicării cu reprezentanți ai celor mai importante instituții și companii din domeniul sanitar.
Programul conferinței se poate consulta pe site-ul: https://cnfms.ro/.