Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Municipiului Sighișoara organizează conferinţa „Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”, inclusă în programul oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul va avea loc la Sighişoara, între 11 şi 13 aprilie 2019.
Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Urmărim ca prin lucrările conferinţei să avansăm în efortul european către o viziune cuprinzătoare asupra calităţii în practica patrimoniului cultural, o înţelegere detaliată a mecanismelor sale şi a elementelor specifice (regionale şi locale) şi un angajament mai larg pentru atingerea acestui obiectiv la nivel profesional, tehnic şi, în cele din urmă, politic. În acest scop, discuţiile vor aborda subiectul calităţii în domeniul protejării patrimoniului cultural, temă-cheie dezvoltată în cadrul uneia dintre cele 10 iniţiative ale Anului european al patrimoniului cultural 2018: Ocrotirea patrimoniului.
Conferinţa, la care sunt aşteptaţi participanţi din statele membre şi partenere ale Uniunii Europene, va reuni factori de decizie, reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor profesionale din domeniul patrimoniului cultural, reprezentanţi ai mediului academic, experţi independenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai comunităţilor active în domeniu.
Conferinţa este găzduită de Primăria Municipiului Sighişoara, Liceul „Joseph Haltrich” şi Sinagoga – Fundaţia Ariel, iar evenimentele culturale conexe sunt organizate în colaborare cu Parohia Evanghelică C.A., Parohia Ortodoxă Sf. Treime şi reţeaua Europa Nostra.
Înregistrarea participanţilor este deschisă până în data de 4 aprilie, prin portalul de acreditare al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene: http://bit.ly/SighisoaraConference
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să
urmăriţi în continuare pagina INP.
Primarul municipiului Sighișoara,
Prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean