Conferinţa „Regionalizarea României – între tradiţie şi model european” este organizată sub forma unui forum de analiză şi discuţii, de Centrul de Cercetare pentru Drept şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice Juridice şi Administrative şi Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Tîrgu Mureş. Conferinţa va avea loc în data de 24 mai la sediul Universităţii ”Petru Maior” din Tîrgu Mureş, str. Nicolae Iorga, nr. 1, Aula Magna, începând cu orele 10:00.
Guvernul a iniţiat revizuirea Constituţiei concomitent cu un proces de regionalizare şi descentralizare a României. Acest demers se află într-o etapă de conceptualizare şi fundamentare, în căutarea criteriilor care să faciliteze conturarea alternativelor viabile de regionalizare, potrivit cu oportunităţile şi tradiţiile României. Contextul European constituie necesitatea de armonizare a geografiei politice din ţările U.E.
Tema devine astfel de actualitate şi organizatorii consideră utilă dezbaterea publică, tematică şi ştiinţifică sub auspiciile Universităţii noastre implicată în viaţa comunităţii, unde toate opiniile sunt bine – venite. La manifestare sunt invitaţi să conferenţieze cadre didactice de la instituţii academice din România, practicieni ai dreptului, specialişti în administraţie publică, sociologie, istorie şi relaţii internaţionale .