Rectorul Universitatii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) Leonard Azamfirei va candida pe listele PSD la alegerile parlamentare, a anunţat luni Marcel Ciolacu. Liderul PSD i-a greşit numele rectorului atunci când l-a prezentat şi i-a spus „Ambrozie Leonard”.
„Noi considerăm că lipsa cronică de specialişti în actualul Guvern este cea mai mare problemă a României şi a Guvernului PNL condus de Ludovic Orban. Toate deciziile Guvernului nu au ţinut cont de părerile specialiştilor şi au fost luate numai prin prisma unui interes politic şi electoral. Scenariul roşu cu care se confruntă azi Bucureştiul dovedeşte acest lucru şi lipsa totală de soluţii, mai ales în ceea ce priveşte prevenirea răspândirii pandemiei. Ne aflăm în faţa celei mai mari crize sanitare şi din punctul nostru de vedere şi a specialiştilor din PSD şi în faţa uneia dintre cele mai mari crize economice. Azi doresc să vi-l prezint pe domnul profesor doctor Ambrozie Leonard, rectorul facultăţii UMF din Târgu Mureş, un specialist atât ca rector, cât şi medic primar ATI. Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei mele şi a domnului Dîncu şi sper ca în viitorul Parlament să daţi culoare legislaţiei din domeniul medical şi al educaţiei”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă susţinută luni la sediul PSD.
La rândul său, Leonard Azamfirei a precizat că speră ca expertiza sa în domeniul educaţiei şi sănătăţii să aducă un nou suflu social-democraţiei.
„Am răspuns acestei invitaţii pentru că am văzut o dorinţă de schimbare prin oameni noi, prin voci noi. Social-democraţia e un lucru care trebuie să aducă bunăstare oamenilor şi unde dacă nu în zona de învăţământ şi sănătate nu este mai apropiat de social-democraţiei. Statul trebuie să fie deasupra politicii de partid.Misiunea mea ca viitor parlamentar e una pe care o leg de Parlamentul României şi în plan ulterior şi de partidul la care am aderat. Mă simt confortabil având această libertate de gândire şi exprimare şi cred că expertiza pe care o aduc eu, alături de alţii, poate să dea un nou suflu social-democraţiei în România, a afirmat Leonard Azamfirei.
News.ro