Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, luni, în cadrul şedinţei de prezentare a bilanţului activităţii pentru anul 2017, că pe parcursul anului trecut au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 1,7 milioane de lei, pe linia combaterii criminalităţii economico-financiare.
Potrivit raportului de bilanţ, au fost ridicate produse agroalimentare în valoare de 212.595 lei, 212.188 ţigarete şi 1.168,5 kilograme de tutun vrac în valoare de 685.660 lei, 5.661 litri de alcool în valoare de 74.440 lei, 370 litri de vin, în valoare de 4.000 lei, 2.464 metri cubi de material lemnos, în valoare de 425.500 lei, a alte produse în valoare de 149.022 lei (articole de îmbrăcăminte, flori, materiale reciclabile, etc.), precum şi suma de 152.865 lei.
În aceeaşi perioadă, susţine conducerea IPJ Mureş, au fost întocmite 22 de rechizitorii de către Ministerul Public, au fost reţinuţi 21 de suspecţi, au fost aplicate 360 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 400.000 de lei şi s-au instituit măsuri asiguratorii asupra a patru terenuri, nouă autoturisme, şapte imobile de locuit, două conturi bancare, până la concurenţa sumei de 2.602.397 lei.
Între cazurile amintite, luni, se numără şi dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 250.000 de euro,instrumentat în luna iulie. Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2013 – august 2016, reprezentanţii unui agent economic din judeţul Mureş ar fi efectuat tranzacţii comerciale fictive cu 14 societăţi din judeţele Mureş şi Cluj, valoarea livrărilor ridicându-se la peste 2.750.000 de lei.
În fapt, societatea din Târgu Mureş ar fi creat un circuit în care ar fi fost angrenate societăţi de tip ‘fantomă’, prin care ar fi obţinut deduceri fiscale ilegale.
Un alt caz evaziune fiscală instrumentat de IPJ Mureş, a vizat un prejudiciu cauzat bugetului de stat de 1.050.000 de lei, prin comercializarea de produse din tutun.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2017, mai multe persoane de pe raza judeţului Mureş ar fi deţinut în afara antrepozitului fiscal şi ar fi comercializat tutun de fumat, prin intermediul site-urilor de vânzări online, sustrăgându-se astfel de la plata accizelor datorate bugetului de stat. În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 2.400 kilograme de tutun de fumat, produs care se afla în afara antrepozitului fiscal autorizat, 756 de ţigarete, o moară de mărunţit tutun folosită de persoanele bănuite la mărunţirea foilor de tutun, precum şi o maşină de fabricat ţigarete’, a arătat IPJ Mureş.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.